Stăteam zilele trecute și mă gândeam la copilărie, la ce prostii făceam, dar mai ales la ce se difuza în acele perioade la televizor, și am constatat cu stupoare că:

„Nu mai e ce-a fost odată.”

Nu vreau să aduc în discuție faptul că, în acea perioadă, mai exact între anii 2005–2008, generația mea a fost practic un cobai al televiziunii, fiind expusă la diverse tipuri de animații. Unele mai obscene, altele cu mesaje ascunse, dar îmi susțin în continuare părerea că erau net superioare față de ceea ce se difuzează astăzi la tv.

Îmi amintesc serile de vară când așteptam nerăbdător să înceapă Animax, doar ca să mă uit la Naruto sau Shaman King. Sau diminețile de sâmbătă, când mâncam pâine prăjită cu unt și miere, în timp ce mă uitam la Casa Foster pentru Prieteni Imaginari.

Ce a mai rămas astăzi?

Dacă deschizi televizorul astăzi, ca să vezi cu ce se mai delectează copiii, vei găsi în mare parte doar rebooturi lipsite de suflet ale unor animații care, cândva, au definit o epocă. Versiuni diluate, personaje schimbate, mesaje pierdute.

O copie palidă a ceea ce a reprezentat, odinioară, o adevărată perioadă de aur a animației.

Exemple ar fi destule. Nu am mai deschis televizorul de ceva timp, dar sunt convins că prima interacțiune m-ar dezamăgi.

Poate nu desenele s-au schimbat. Poate noi.

Sau poate, pur și simplu, magia nu mai e aceeași.